Vin de casă din must. În cât timp putem bea primul pahar de vin?

poza Jidvei FBÎn gospodărie este dificil să realizezi un must de calitate care mai apoi să îți asigure obținerea unui vin cu proprietăți organoleptice deosebite. Tocmai de aceea, pentru a obține un vin de o calitate superioară, Cramele Jidvei le propun pasionaților de vinuri făcute în casă să achiziționeze direct de la cramă mustul pe care să-l transforme apoi în vin în propria gospodărie. Prețul pentru un kilogram de must este de 4 lei, iar la achiziționarea a minimum 100 de kilograme, transportul este asigurat de compania Jidvei.

Cu must de Jidvei, vinul se limpezește mult mai repede

”Dacă se face mustul acasă – cu toate bătăile de cap legate de achiziția strugurilor, de depozitarea lor, apoi de zdrobire și, din nou, depozitarea resturilor, cantitatea de drojdie pe este mult mai mare, pentru că lumea nu face deburbarea (limpezirea – n.r) mustului și nu poți trage vinul imediat după ce a fermentat întrucât depozitul de drojdie nu apucă să sedimenteze. Mustul cumpărat de la Jidvei este curat, foarte puțin încărcat cu resturi (pielițe, semințe de struguri sau pământ – n.r), tocmai de aceea limpezirea vinului are loc mult mai rapid. Ca diferență, volumul de drojdie rezultat din mustul de la Jidvei este de doar 10% din volumul de drojdie pe care îl obții în mod normal de la mustul rezultat prin zdrobirea strugurilor în gospodărie”, explică Marius Vasiu, tehnolog în cadrul Cramelor Jidvei.

La două luni de la achiziția mustului se poate bea primul pahar de vin

Dacă în cazul vinului produs din struguri în propria gospodărie, atât procesul de fermentație, cât și cel de limpezire durează mai mult timp, în cazul vinului produs din must de la Jidvei, la numai două luni de la cumpărarea mustului poți savura primul pahar de vin făcut în casă.

“Dacă sunt respectați toți pașii tehnologici tradiționali, recomandați și de specialiștii noștri, la două-trei săptămâni după ce s-a terminat fermentația și a fost tras vinul de pe drojdie, se poate bea fără probleme primul pahar de vin. Ca perioadă de timp, de la achiziția mustului și până când poți consuma primul pahar de vin trec cam două luni, adică, așa cum este programat culesul strugurilor în această toamnă, vorbim de sfârșitul lunii noiembrie. Cam în această perioadă, toți cei care cumpără must de la Jidvei au certitudinea că vinul lor s-a limpezit și se pot bucura de un vin de casă de cea mai bună calitate, cu un gust deosebit, produs natural din struguri 100% românești”, dă asigurări specialistul de la Jidvei.

Acest articol a fost publicat în cadrul campaniei ”Vin de casă din must de Jidvei”, care îi invită pe toți gospodarii care doresc să își producă singuri un vin 100% natural, din struguri românești, să comande must din Cramele Jidvei la prețul de 4 lei/kilogram. Pentru detalii despre campanie puteți suna la 0755706000, accesa www.mustdejidvei.ro sau scrie pe e-mail: must@jidvei.ro.

3 comentarii la “Vin de casă din must. În cât timp putem bea primul pahar de vin?

  • Mulțumim pentru întrebare! În cazul vinului de casă obținut cu must de la Jidvei, randamentul este de 85-90%. Acest randament foarte bun este asigurat de faptul că mustul de la Jidvei este deburbat, ceea ce înseamnă că nu conține impurități, iar conținutul de drojdie va fi destul de mic, depozitul de drojdie va fi mic. Ca o regulă generală, este bine să știți că volumul de vin rezultat depinde de cât de bine este deburbat mustul – cu cât mustul este mai limpede, cu atât cantitatea de drojdie rezultată este mai mică și, implicit, cantitatea de vin obținută este mai mare. Practic, acesta este și unul dintre marile avantaje ale vinului de casă făcut cu must de la Jidvei: se obține o cantitate/randament mult mai mare decât dacă se face vinul din struguri. Astfel, dacă în cazul folosirii strugurilor, vorbim despre un randament de 60-65%, în funcție de soi, randamentul la vinul de casă din must de la Jidvei este cu 25-30% mai mare. Vom reveni cu informații suplimentare într-un articol pe această temă și vă invităm să plasați din timp comanda pentru mustul de la Jidvei din acest an. Vă reamintim că perioada de pre-comenzi se încheie pe 31 august, iar prețul mustului este de 4 lei/kg (TVA inclus). Mai multe detalii și formularul de comandă găsiți pe http://www.mustdejidvei.ro.

Răspunde-i lui Morariu adrian Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *