Vinul de casă: butoi de lemn, damigeană sau butoi de plastic?

butoi-damigeana-vin

Pentru gospodarii care fac vin de casă, una dintre alegerile cele mai dificile este cea privind recipientul în care vor păstra băutura obținută din must de Jidvei. Principalele opțiuni sunt butoiul de lemn, damigeana din sticlă și, tot mai des folosit în ultimii ani, butoiul din plastic. Toate aceste trei soluții prezintă avantaje și dezavantaje, iar specialistul Marius Vasiu, tehnolog al Cramelor Jidvei, vine cu sfaturi utile pentru a face alegerea potrivită.

Butoiul de lemn

Avantaje. Butoiul pentru vin se confecționează din lemn de stejar. În micile gospodării, el este utilizat atât pentru fermentarea, cât și pentru maturarea și stocarea vinului. Butoaiele se diferențiază prin procesul de prăjire care eliberează din lemn diferite arome specifice (vanilie, cacao, cafea sau migdale). Folosite cel mai des pentru păstrarea vinurilor sunt cele cu un grad mediu de ardere, care păstrează o cantitate mai mare de substanțe aromate.

 

Vinul se maturează în butoi în jur de 6-18 luni – în funcție de soi sau de tipul de vin, iar esența lemnoasă ajută licoarea să capete personalitate.
În privința tipului de lemn, cel de stejar este cel mai potrivit pentru depozitarea vinului datorită faptului că permite impregnarea unor caracteristici superioare de gust.

Dezavantaje. Butoiul de lemn are un mare dezavantaj față de alte recipiente ce pot fi folosite, fiind dificil de curățat. Acest „minus” este completat de faptul că există riscul de a se contamina vinul cu bacterii care pot duce la oțetire. Astfel, pentru curățarea corespunzătoare a unui butoi de lemn se folosesc substanțe și procedee specifice despre care puteți citi AICI. De asemenea, butoaiele de lemn sunt relativ greu de găsit pe piață, de aceea și prețul acestora este mai ridicat decât în cazul altor recipiente. Un alt dezavantaj îl reprezintă nevoia unui spațiu mai mare pentru depozitare, deoarece acestea trebuie așezate în poziție orizontală pe suporturi speciale din lemn.

Damigeana

Avantaje. Damigeana din sticlă este ușor de curățat în comparație cu butoiul de lemn. Ea nu prezintă riscul dezvoltării unor bacterii care să altereze gustul vinului de casă, este accesibilă din punctul de vedere al prețului și nu necesită un spațiu mare pentru depozitare.

Dezavantaje. Principalul dezavantaj al folosirii unei damigene de sticlă pentru vinul de casă este acela că recipientul se poate sparge, așa că el este frecvent comercializat într-un înveliș protector – din plastic, carton sau nuiele, mai ales în cazul recipientelor cu un volum mai mic.

Butoiul din plastic

Avantaje. Costul redus îl face un candidat fruntaș pentru micii gospodari care fac vin de casă. Butoiul din plastic alimentar prezintă avantajul că nu alterează gustul vinului. Este practic, ușor de spălat, rezistent în timp și are o greutate redusă în comparație cu damigeana sau butoiul de lemn. Mai mult, este versatil – în el se poate pune atât vin, cât și țuică, apă sau orice lichid alimentar. Butoaiele din plastic dispun și de canea, aerisitor, garnitură și capac și, în general, au o garanție de 10 ani.

Dezavantaje. Când este nou, butoiul din plastic are un miros specific. Acesta este ușor de înlăturat printr-o spălare riguroasă, cu apă fierbinte. Abia după ce mirosul de plastic dispare complet, butoiul se poate folosi pentru vinul de casă. Totodată, acest recipient este recomandat pentru păstrarea vinului pentru perioade mai scurte, de până la un an, dar cum, în general, în gospodării, vinul alb este ținut în butoi cel mult 6-8 luni, recipientul din plastic este preferat de mulți producători de vin de casă.

Acest articol a fost publicat în cadrul campaniei Vin de casă din must de la Jidvei”, prin intermediul căreia toți gospodarii care doresc să producă un vin 100% natural, din struguri românești, sunt invitați să comande must de la Cramele Jidvei la prețul de 4.5 lei/kilogram. Pentru detalii despre campanie puteți suna la 0755.706.000, accesa www.mustdejidvei.ro sau ne puteți scrie la adresa de e-mail: must@jidvei.ro.

 

 

Foto: ecoplastgal.ro

Scrieti un raspuns

6 Comentarii la "Vinul de casă: butoi de lemn, damigeană sau butoi de plastic?"

Notifică la
avatar
Sortează după:   cele mai noi | cele mai vechi | cele mai votate
constantin neagu
Vizitator

Recipientele din inox cum vi se par? Sant recomandate ptr pastrarea vinului? Dispun de 3 butoaie de inox de 100 lin care tin vinul si la care adaug ulei de vaselina. Ce parere aveti? Multumesc.

Marius Vasiu - Jidvei
Vizitator

Buna ziua.
Recipientele de inox sunt foarte bune pt pastrarea vinului.Nu inteleg ce vreti sa ziceti cu ”ulei de vaselina”.
O zi buna

Costel
Vizitator

Ziceti ceva si de butoaiele de fibra de sticla care sunt tot mai practicate si la fel de ușoare ca cele din plastic şi se găsesc mai peste tot..

Marius
Vizitator

Buna ziua. La fel ca si butoaiele de plastic ,cele din fibra de sticla sun bune pt pastrarea vinului.

constantin miu
Vizitator

Atata timp cat cramele folosesc tancuri de fermentare si probabil si de pastrare din inox,cred ca nu este nici o problema.Personal dispun de recipienti de 50 litri din inox,si sunt foarte multumit de ele si calitatea vinului.

Specialist Jidvei
Vizitator

Bună ziua! Recipientele de inox sunt o alegere foarte bună pentru păstrarea vinului!

wpDiscuz